Sunătoarea este o plantă medicinală foarte cunoscută pentru acțiunea ei antiseptică, astringentă și cicatrizantă asupra organismului uman.
De asemenea, sunătoarea are și o acțiune calmantă, dezinfectantă și antiinflamatoare (gingival). Sunătoarea mai este cunoscută sub denumirea populară de pojarniță.
Sunătoarea diminuează procesele inflamatorii hepatice cronice și intestinale și tulburările mobilității căilor biliare, având și o acțiune antispastică.
Sunătoarea reprezintă un remediu excelent în tratarea ulcerului gastric, a colitei cronice și a colecistitei.
Ceaiul preparat din tulpinile florifere de sunătoare este foarte eficient pentru tratarea tusei, a durerilor de stomac, a răcelii și a afecțiunilor ficatului și rinichilor, stimulând totodată și circulația sângelui.
Ca uz extern, sunătoarea este apreciată datorită proprietății de a calma durerile (băi și cataplasme) și de a cicatriza arsurile (ulei din sunătoare).
Sunătoarea mai poate fi utilizată sub formă de gargarisme pentru tratarea durerilor de dinți și a inflamațiilor gingiilor.
Untul de sunătoare, preparat din flori de sunătoare și untdelemn, este foarte eficient în tratarea tăieturilor, rănilor, bubelor, eczemelor și arsurilor.
Ceaiul de sunătoare este utilizat și în cosmetică; astfel, compresele cu acest ceai au o acțiune stimulatoare pentru tenurile îmbătrânite și uscate.
Important de știut este că recoltarea plantei se face de la începutul înfloririi până în momentul apariției fructelor (în lunile iulie-august).
Sunătoarea este una dintre puținele plante studiate serios în depresie. În formele ușoare și moderate, extractele de sunătoare s-au dovedit mai bune decât placebo și comparabile cu antidepresivele obișnuite, cu mai puține efecte neplăcute. În formele severe, dovezile nu o susțin. Aceasta este și explicația pentru care sunătoarea nu se ia odată cu antidepresivele prescrise de medic.
De ce i se spune „perforată"
Ține o frunză de sunătoare în lumină și vei vedea puncte translucide, ca niște înțepături de ac. De acolo vine numele latin, Hypericum perforatum. Nu sunt găuri: sunt pungi pline cu ulei, iar în ele stă tocmai ce caută cine culege planta.
Aceleași pungi explică și culoarea untului de sunătoare. Florile strivite lasă un suc roșu, care înroșește untdelemnul în câteva săptămâni. În apusul Europei planta se cheamă „iarba Sfântului Ioan" și se culegea în jurul zilei de 24 iunie, iar sucul acela roșu era numit „sângele Sfântului Ioan".
Tot ele explică și lista de mai jos. Substanțele acelea grăbesc felul în care ficatul macină medicamentele, iar un medicament măcinat mai repede ajunge să lucreze mai slab decât ar trebui — uneori atât de slab încât e ca și cum nu ar fi fost luat.
Galerie foto: Sunătoarea (Hypericum perforatum)
Atenție! Sunătoarea nu se combină la întâmplare cu medicamentele: scade efectul anticoncepționalelor, al anticoagulantelor, al medicamentelor pentru inimă, pentru HIV, pentru hepatita C și pentru transplant, iar împreună cu antidepresivele poate da o reacție periculoasă, așa că medicul și farmacistul trebuie să știe că se ia. Planta crește și sensibilitatea pielii la soare, așa că în timpul curei se evită expunerea prelungită.
